Biblia ne povestește cum odată pe-Avraam,
Când străin trăia pe lume, pe tărâmul filistean,
Domnul a găsit cu cale să-l încerce în adânc,
Să îl dovedească-n urmă nepărtinitor și sfânt... !
La chemarea sa pe nume, Domnului el I-a răspuns,
Glasul ce venea din ceruri nefiind de el ascuns -
"Iată-mă!" fără de preget, hotărât Îi glăsui,
Încercarea vieții sale fără nici a bănui...
"Ia pe fiul promisiunii, pe-al tău singur ce-l iubești,
Pe-ale Moriei tărâmuri, sus pe munte să-l jertfești!"
Și, c-o inimă prea frântă, Avraam I s-a supus,
Gata ascultării jertfei fiului iubit nespus...
Gata dis-de-dimineață și cu inima pe rug,
Cu Isaac, ca o cunună, și cu cele două slugi,
Lemnele ce măgărușul apăsau așa de greu,
Către muntele pe care i-l spusese Dumnezeu...
Înc-un pas ca o corvoadă pe urcușul nesfârșit...
Ard și pietrele în soare și-n el totu-i mistuit.
Când și promisiunea-i rană și când totu-i ne-nțeles,
Suie Drumul Ascultării, ce Ofrandă l-a ales...
Dup-a treia zi de umblet prin al lacrimii pustiu
Și cu ancora credinței într-un Dumnezeu ce-i viu,
Văzând locul de departe, spuse celor două slugi:
"Noi ne ducem sus pe munte, ca să priveghem în rugi...
Numai eu și cu băiatul... Să ne închinăm doar noi,
Și la vremea rânduită ne-om întoarce înapoi."
Luat-a lemnele și focul pentru arderea-de-tot
Și cuțitul și "mieluțul" pentru Domnul Savaot...
Și mieluțul spuse: "Tată!", mai nevinovat spre el,
"Lemnele și focul iată... Însă unde-i al nost' miel?"
"Fiul meu... ", răspunse tatăl,"Domnul Însuși va purta
Grija mielului de jertfă... Și în mână mi-l va da... "
Și, mergând fără zăbavă spre al crestelor hotar,
Avraam zidi acolo Domnului iubit altar...
Pe mieluțul ce dintr-însul cu o funi-a legat
Și-n tăcere ca de moarte pe altar l-a așezat.
Strânse și cuțitu-n mână... Inima-i s-a strâns mai mult,
Gata parcă să îi crape de al dragostei tumult...
Și, când ridicase pumnul, inima-i muri pe loc,
Din Înalt strigându-i Domnul cu o Voce ca de foc:
"Avraame! Avraame!"... "Iată-mă!", răspunse el...
"Să nu-i faci acum nimica! Mâna să nu-ți pui pe miel!
Ți-am văzut de Mine frica și-am văzut din cer că poți
Pentru Mine ca în lume să renunți la toți, la toți!"
Domnul a purtat de grijă și bărbatul a privit
Un berbece ce-ntr-o tufă coarnele și-a încâlcit...
L-a luat cu mulțumire și ca jertfă l-a adus,
Înlocuitor al jertfei ce-o iubi Avraam nespus...
"Domnul va purta de grijă!" muntele-i numit acum -
Muntele al lepădării și al inimii de scrum,
Ce ne lasă c-o-ntrebare - cea mai mare pe pământ:
"Unde-i Mielul cel de Jertfă? Unde-i Mielul nostru sfânt?"
Când Isaac era pe munte și la jertfă a privit,
Flacăra mistuitoare 'n-ai săi ochi s-a oglindit...
Picăturile de Sânge nouă azi se oglindesc,
Când ne-ntoarcem spre Golgota și spre Mielul cel Ceresc!"
Binecuvântat e omul iubitor de Dumnezeu,
Ce nici viața să-și jertfească pentru El nu-i e prea greu!
Și, când inima ne moare, ea învie cu Hristos -
Mielul nostru cel de Jertfă... Mielul demn și glorios... !
Amin.
Poezia "Unde-i Mielul cel de Jertfă?" s-a născut pe data de 18 iulie 2024, dintre toate "Lăcrămioarele" de până acum ale acestor albume de versuri, fiind cea adusă pe lume în cele mai mari dureri. Trec prin încercarea vieții mele de până acum - niciodată deșertul nu a fost mai fierbinte și mai lipsit de oaze... Niciodată. Știu că ținta vrăjmașului sufletelor noastre este să ne distorsioneze viziunea curată despre singurul Dumnezeu adevărat, care este sfânt în vecii vecilor și desăvârșit! Știu că ar râvni cu orice chip să ne înnegrească Lumina Dumnezeului cel preabun, preablând și preaînțelept... și, dacă e cu putință, să Îl percepem ca pe cel mai mare ignorant sau tiran, prin prisma statutului de atotștiutor și atotputernic... sau măcar ca pe unul neputincios. Da, e ușor să spui cuiva care trece prin mari suferințe (de orice natură ar fi ele) "Totul este spre binele tău, ai încredere în Dumnezeu!"... însă testul adevărat dacă noi credem cu adevărat ceea ce spunem este abia atunci când noi înșine trecem prin acele mari dureri, care ne frâng cu totul și ne fac să ne simțim ca niște gândaci striviți, demni de toată mila Lui Dumnezeu. Zilele acestea m-am gândit foarte mult la încercarea prin care Dumnezeu l-a trecut pe patriarhul Avraam când i-a cerut să jertfească pentru El "pe singurul său fiu, pe care îl iubea, pe Isaac". Tânjeam ca El să îmi reveleze, într-un fel sau altul, dacă mă trece și pe mine prin "Valea Renunțărilor" de dragul ascultării de El... Era vorba de renunțarea la o persoană apărută în viața mea printr-o minune, pe care o priveam ca fiind unică și pe care o prețuiam într-un mod demn de un dar divin. Vedeam în ea împlinirea unei făgăduințe și adesea Îi mulțumeam Lui Dumnezeu pentru lucrarea Lui. Așteptam să ne bucurăm deplin de această binecuvântare. Apoi a trebuit să fac o alegere - să ascult de voia Lui Dumnezeu într-o privință și să renunț, astfel, la acea persoană... sau să acționez contrar Voii Lui. Da... Situația în sine a generat în inima mea atâta confuzie și durere, încât cuvintele sunt prea sărace să le exprime. Ați simțit vreodată că Promisiunea Lui Dumnezeu vă devine rană? Priveam la hotărârea pentru Dumnezeu a patriarhului Avraam, la iubirea sa față de El și la puterea sa de sacrificiu în numele acestei iubiri... și, mai presus de toate, la Jertfa Supremă a Domnului Isus. Stăteam zdrobită cu Biblia în față și, împovărată de atâtea întrebări, am luat o foaie și, prin harul Domnului Isus, am așternut versurile. Cred că nu voi uita pe acest pământ durerea acelei seri, dar și mângâierea trimisă de sus prin ele. Dumnezeu să fie slăvit și El să Își proslăvească Numele după voia Lui prin orice încercare! El merită... chiar și atunci când nu înțelegem noi "de ce s-a întâmplat". Caracterul Său este imaculat și iubirea Sa pentru noi nepătrunsă...